Îndeletnicirile sătești din spațiul cultural românesc se oglindesc în creația populară autentică, care cunoaște continuitate și dă suflu tradiției, integrate în spiritul contemporan. Meșteșugurile artistice au fost de fapt imperative funcționale și estetice ale populațiilor sătești și adaptări pentru satisfacerea necesităților. Tradiția s-a transformat în artă, prin moștenirea lăsată de-a lungul vremii.
Arhitectura tradițională, durată de cele mai multe ori sub semnul efemerului, din materiale fragile și pieritoare, și-a păstrat continuitatea și autenticitatea, în cea mai mare măsură, datorită meșteșugurilor tradiționale, transmise din generație în generație, de-a lungul veacurilor de locuitorii satelor, arhitecți și constructori ai propriilor case și gospodării. Meșteșugurile arhitecturii tradiționale, componente importante ale patrimoniului cultural imaterial, reprezintă expresii ale creativității umane cizelate și rafinate de-a lungul timpului prin interacțiunea omului cu mediul său de viață, a căror salvgardare, păstrare și transmitere contribuie la întărirea sentimentului de identitate și continuitate al comunităților care le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural.
Identificarea, documentarea și repertorierea meșterilor practicanți ai arhitecturii tradiționale – zidari, dulgheri, tâmplari, pietrari, șițari, șindrilari, vărari, cărămidari, fierari, tinichigii etc. – vizează recunoașterea și promovarea acestora, contribuind astfel la prezervarea, protecția, punerea în valoare, revitalizarea și transmiterea către generațiile viitoare a vechilor meșteșuguri ale construirii.
